Caută

Tuciul lui nea Fănică

Actualizată în: 16 oct. 2021

Ștefan Bâlea (Nea Fănică) - fondatorul carmangeriei „De la Bâlea"



Nea Fănică este “Șefu’” pentru toți cei care au lucrat de mulți ani cu el și au rămas încă în firmă. Cei noi au preluat și ei apelativul și îl pomenesc la unison, desi amintirile lor în legătură cu el sunt limitate la cele câteva întâlniri cu ocazia vizitelor scurte prin firmă, dar despre care se vorbește câteva zile la rând, cu râsete, dar și cu oarecare pioșenie.



Deși acum s-a pensionat și următoarea generație a preluat frâiele, oamenii încă îl mai pomenesc pe Șefu’ în lucrul lor de fiecare zi cu “Șefu’ zicea…”, “Șefu’ făcea…” Cumva, spiritul lui se face încă simțit și continuă să deschidă ușile abatorului și carmangeriei, unde îi răsună ca un ecou în mintea tuturor glasul puternic, de om mic la stat, dar mare la sfat.



El stătea de când răsărea soarele în curtea abatorului și până când se închideau ușile măcelăriei, adică după ultimul client, indiferent de orarul de pe ușă.



Pentru că Șefu’ credea că, dacă ai serviciu, apoi faci totul că să-l păstrezi și nu există niciun efort prea mare pe care tu ca angajat să pregeți a-l face ca să mulțumești șeful și, mai ales, să se vorbească bine despre măcelărie în urbe. Să fi pierdut un client care se grăbea și pe care îl timora statul la coadă sau, și mai grav, să fi spus că nu ai ceea ce el caută, era crimă.


Nu căuta să iasă cu produsele dincolo de Câmpulung, nici chiar dincolo de zidurile măcelăriei din Piața Centrală din Câmpulung. Așa de fălos era și se umfla în pene cu cât de bună e carnea lui proaspătă și cât de gustoase sunt cele câteva produse de carmangerie cu care își obișnuise de ani buni clienții, încât credea că e normal ca ei să-l caute pe el.


Și clienții continuau să vină, fără să uite să se oprească în drumul lor spre București, spre Pitești sau te miri unde, “la carne, la Bâlea”.



Știa el, Șefu’, are dreptate.



În urma lui a rămas și ceva pitoresc pentru o carmangerie modernă: tuciul în care se fierb oasele până când cad toate cartilajele de pe ele, iar supa rezultată este adăugată în anumite produse ca să dea gustul bogat și suculența. Când muști un mic, de exemplu, și îți curge printre degete zeama ce-i dă savoarea. Așa a zis Șefu’, că fară ea nu se poate. Curățat corespunzător și igienizat ca la carte, tuciul lui Nea Fănică era deliciul celor care ajungeau ocazional la carmangerie și se amuzau de prezența lui inedită.


“Tot cu tuciul lui Nea Fănică?” au întrebat la prima întălnire de după pensionarea titularului.



“Tot”. Că Șefu’ nu renunță ușor, nici după ce a închis ușa în urma lui, la supa de oase, cum nu renunță nici la porcul pârlit, “că doar așa are carnea gust, să sfârâie slănina sub șoric”.



Tuciul e acum într-un colț de magazie, o amintire din alte vremuri.

A fost înlocuit de un bazin de fierbere după norme.

Rețeta merge mai departe.

135 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate